Certificat energetic pentru cladiri

tel 0741 062 300

Certificate energetice

metodologieAUDITUL ŞI CERTIFICATUL DE PERFORMANŢĂ A CLĂDIRII

Auditul energetic al unei clădiri urmăreşte identificarea principalelor caracteristici termice şi energetice ale construcţiei şi ale instalaţiilor aferente acesteia şi stabilirea, din punct de vedere tehnic şi economic a soluţiilor de reabilitare sau modernizare termică şi energetică a construcţiei şi a instalaţiilor aferente acesteia, pe baza rezultatelor obţinute din activitatea de analiză termică şi energetică a clădirii. Evaluarea performanţei energetice a clădirii în condiţii normale Certificatul de performanţă energetică al unei clădiri urmăreşte declararea şi afişarea performanţei energetice a clădirii, prezentată într-o formă sintetică unitară, cu detalierea principalelor caracteristici ale construcţiei şi instalaţiilor aferente acesteia, rezultate din analiza termică şi energetică.

Auditul energetic şi certificatul de performanţă energetic se elaborează pentru toate clădirile, în cadrul cărora se desfăşoară activităţi care necesită asigurarea unui anumit grad de confort şi regim termic, potrivit reglementărilor tehnice în domeniu, în condiţii de consum redus de energie: a.clădiri de locuit (din sectorul rezidenţial) - clădiri de locuit individuale (case unifamiliale, cuplate sau înşiruite, tip duplex, ş.a.); - clădiri de locuit cu mai multe apartamente (blocuri); b.clădiri cu altă destinaţie decât locuinţe (din sectorul terţiar): - birouri. - clădiri de învăţământ (creşe, grădiniţe, şcoli, licee, universităţi); - cămine, internate; - spitale, policlinici; - hoteluri şi restaurante - clădiri pentru sport; - clădiri pentru servicii de comerţ (magazine, spaţii comerciale, sedii de firme, bănci) - clădiri social-culturale (teatre, cinematografe, muzee); - alte tipuri de clădiri consumatoare de energie (de exemplu: clădiri industriale cu regim normal de exploatare).

Prevederile nu se aplică la următoarele categorii de clădiri: - clădiri şi monumente protejate care, fie fac parte din zone construite protejate conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora dacă li se aplică cerinţele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior; - clădiri utilizate ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios; - clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere şi clădiri nerezidenţiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie: - clădiri nerezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de 4 luni pe an; - clădiri independente, cu o arie utilă mai mică de 50 m²; - clădiri cu regim special de exploatare.

Realizarea auditului energetic al unei clădiri presupune parcurgerea a trei etape:

1. Evaluarea performanţei energetice a clădirii în condiţii normale de utilizare, pe baza caracteristicilor reale ale sistemului construcţie – instalaţii aferente (încălzire, apă caldă de consum, ventilare, climatizare, iluminat ). 2. Identificarea măsurilor de modernizare energetică şi analiza eficienţei economice a acestora.

Termenii utilizaţi în activitatea de auditare şi certificare energetică

Clădire: ansamblu de spaţii cu funcţiuni precizate, delimitat de elementele de construcţie care alcătuiesc anvelopa clădirii, inclusiv instalaţiile aferente, în care energia este utilizată pentru asigurarea confortului higrotermic interior. Termenul clădire defineşte atât clădirea în ansamblu, cât şi părţi ale acesteia, care au fost proiectate sau modificate pentru a fi utilizate separat.

Anvelopa clădirii: Totalitatea suprafeţelor elementelor de construcţie perimetrale, care delimiteză volumul interior (încălzit) al unei clădiri, de mediul exterior sau de spaţii neîcălzite din exteriorul clădirii. Performanţa energetică a clădirii (PEC) - energia efectiv consumată sau estimată pentru a răspunde necesităţilor legate de utilizarea normală a clădirii, necesităţi care includ în principal: încălzirea, prepararea apei calde de consum, răcirea, ventilarea şi iluminatul. Performanţa energetică a clădirii se determină conform unei metodologii de calcul şi se exprimă prin unul sau mai mulţi indicatori numerici care se calculează luându-se în considerare izolaţia termică, caracteristicile tehnice ale clădirii şi instalaţiilor, proiectarea şi amplasarea clădirii în raport cu factorii climatici exteriori, expunerea la soare şi influenţa clădirilor învecinate, sursele proprii de producere a energiei şi alţi factori, inclusiv climatul interior al clădirii, care influenţează necesarul de energie. Flux termic (F) : Cantitatea de căldură transmisă la sau de la un sistem, raportată la timp.

Densitatea fluxului termic (q) : Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii. Conductivitate termică de calcul (l) : Valoare a conductivităţii termice a unui material sau produs de construcţie, în condiţii interioare şi exterioare specifice, care poate fi considerată ca fiind caracteristică pentru performanţa acelui material sau produs când este încorporat într-o parte de construcţie. Strat termic omogen: Strat de material izotrop, de grosime constantă, având caracteristici termice care sunt uniforme sau care pot fi considerate ca fiind uniforme. Punte termică: Porţiune din anvelopa unei clădiri, în care valoarea fluxului termic este sensibil modificată ca urmare a faptului că izotermele nu sunt paralele cu suprafeţele elementelor de construcţie. Parte a elementelor de construcţie care alcătuiesc anvelopa clădirii în care fluxul termic este mai intens decât în rest, fiind modificat printr-o : a) penetrare totală sau parţială a anvelopei clădirii de către materiale cu o conductivitate termică diferită şi/sau b) schimbare în grosimea structurii şi/sau c) diferenţă între suprafeţele interioare şi exterioare, cum există la intersecţiile între perete/pardoseala/tavan.

Punte termică liniară: punte termică având o secţiune uniformă în lungul uneia din cele trei axe ortogonale.

Coeficient de cuplaj termic (L): Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de temperatură între două medii care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un element de construcţie. Rezistenţă termică (R): Valoare a rezistenţei termice a unui produs de construcţie, în condiţii exterioare şi interioare specifice, care pot fi considerate ca fiind caracteristice pentru performanţa acelui produs când este încorporat într-o parte de construcţie. Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim staţionar. Coeficient de transfer termic (U): Transmitanţă termică : Fluxul termic în regim staţionar, raportat la suprafaţa şi la diferenţa de temperatură dintre temperaturile mediilor situate de o parte şi de alta a unui sistem. Inversul rezistenţei termice. Transmitanţă termică liniară (y): Termen de corecţie care introduce influenţa liniară a unei punţi termice, în calcule 1-D ale coeficientului de cuplaj termic L. Transmitanţă termică punctuală (c): Termen de corecţie care introduce influenţa punctuală a unei punţi termice, în calcule 1-D ale coeficientului de cuplaj termic L. Calcul unidirecţional (1D) : Model de calcul termotehnic simplificat, în care se consideră că liniile de flux sunt perpendiculare pe elementul de construcţie. Calcul bidimensional (2D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa punţilor termice liniare şi care se bazează pe un calcul plan, bidimensional, al câmpului de temperaturi. Calcul tridimensional (3D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa tuturor punţilor termice - liniare şi punctuale - şi care se bazează pe un calcul spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi. Lucrări de renovare: lucrări de modernizare efectuate asupra anvelopei clădirii şi/sau a instalaţiilor de încălzire, apă caldă de consum, electrice şi iluminat, gaze naturale, ventilaţie şi climatizare, ale căror costuri depăşesc 25% din valoarea de impozitare a clădirii, sau lucrări de modernizare efectuate la mai mult de 25% din anvelopa clădirii;

Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în cadrul căreia se consideră că temperaturile nu variază în timp. Strat omogen : Strat de grosime constantă, având caracteristici termotehnice uniforme sau care pot fi considerate uniforme. Strat cvasiomogen: Strat alcătuit din două sau mai multe materiale, având conductivităţi termice diferite, dar care poate fi considerat ca un strat omogen, cu o conductivitate termică echivalentă. Suprafaţă adiabatică: Suprafaţă prin care nu se produce nici un transfer termic. Izoterme: Curbe care unesc punctele având aceleaşi temperaturi, determinate pe baza unui calcul al câmpului plan, bidimensional de temperaturi. Coeficient de emisie (e): Fluxul radiant al unui corp în raport cu fluxul radiant al corpului negru în aceleaşi condiţii de temperatură. Temperatura suprafaţei interioare: temperatura suprafeţei interioare a unui element al anvelopei Temperatură medie radiantă: temperatură superficială uniformă a închiderii unei incinte cu care un ocupant ar schimba aceeaşi cantitate de căldură prin radiaţie ca şi în cazul unei incinte reale, caracterizată de temperaturi uniforme diferite ale închiderii. Temperatură operativă: temperatură uniformă a închiderii unei incinte cu care un ocupant ar schimba aceeaşi cantitate de căldură prin radiaţie şi convecţie ca şi în cazul unei incinte reale neuniforme

Componenta cerului : raportul dintre acea parte a iluminării într-un punct al unui plan dat care este receptată direct de la cer (sau printr-o sticlă limpede), a cărui repartiţie a luminanţelor este presupusă sau cunoscută, şi iluminarea pe un plan orizontal, provenind fără obstrucţii, de la semisfera cerului Componenta reflectată externă: raportul dintre acea parte a iluminării într-un punct al unui plan dat din interior determinată de primirea directă a luminii de la suprafeţele exterioare iluminate direct sau indirect de către cer, a cărui repartiţie a luminanţelor este presupusă sau cunoscută, şi iluminarea pe un plan orizontal, provenind fără obstrucţii, de la semisfera cerului Componenta reflactată internă: raportul dintre acea parte a iluminării într-un punct al unui plan dat din interior determinată de fluxul reflectat de către suprafeţele interioare iluminate direct sau indirect de către cer, a cărui repartiţie a luminanţelor este presupusă sau cunoscută, şi iluminarea pe un plan orizontal, provenind fără obstrucţii, de la semisfera cerului Factorul de lumină naturală: raportul între iluminarea într-un punct al unui plan dat, datorită luminii incidente directe sau indirecte a cerului, pentru care repartiţia luminanţelor este presupusă sau cunoscută, şi iluminarea pe un plan orizontal când lumina provine de la semisfera cerului fără obturări. La această mărime este exclusă contribuţia solară directă la cele două valori ale iluminărilor considerate. Influenţele geamurilor, petelor etc. sunt incluse. În calculele iluminatului interior, contribuţia luminii solare directe trebuie să fie luată în considerare separat

termografie   Campul termic

  Termografia (termoviziunea) este masurarea campului termic prin inregistrarea radiatiilor infrarosii si vizualizarea distributiei de temperatura pe suprafetele observate. masurarea campului termic prin inregistrarea radiatiilor.

   Temperatura

  Repartitia temperaturilor pe o suprafata observata poate fi deci utilizata pentru localizarea/detectarea defectelor ascunse de izolare, a zonelor cu umiditate în exces si/sau infiltratiilor de aer prin neetanseitatile unor componente ale anvelopei (rosturi ale ferestrelor si usilor, îmbinari ale elementelor de constructie insuficient tratate, etc).

 Temperaturile masurate constituie informatii initiale pentru calculele energetice efectuate pentru aprecierea randamentului energetic al cladirilor.

  Repartitia temperaturilor pe o suprafata observata poate fi deci utilizata pentru localizarea/detectarea defectelor ascunse de izolare, a zonelor cu umiditate în exces si/sau infiltratiilor de aer prin neetanseitatile unor componente ale anvelopei (rosturi ale ferestrelor si usilor, îmbinari ale elementelor de constructie insuficient tratate,etc).

Temperaturile masurate constituie informatii initiale pentru calculele energetice efectuate pentru aprecierea randamentului energetic al cladirilor.

reabilitariIzolarea fatadelor/peretilor exteriori ale/ai unei cladiri este o solutie, reducând substantial pierderile de căldură şi conferindu-i cladirii un aspect nou. Izolarea fatadelor/pereţilor exteriori are o serie de avantaje:

1. înlăturarea condensului de vapori pe suprafaţa interioară a construcţiei (stoparea apariţiei mucegaiului);

2. imbunătăţirea confortului termic în interiorul cladirii;

3. reducerea zgomotelor şi implicit, o creştere a confortului locuinţei. Lucrările de reabilitare se execută asupra intregii anvelope a clădiri

Termoizolarea faţadelor nu trebuie sa fie singura intervenţie asupra clădirii, aşa cum in mod fals se crede.

Lucrările de reabilitare se execută asupra intregii anvelope a clădirii: pereţi exteriori, placa pe sol/peste subsol, placa peste ultimul nivel, soclu, ferestre.

Se vor lua măsuri de modernizare/înlocuire a instalaţilor: termice, de a.c.c. şi electrice.

Toate aceste intervenţii sunt recomandate de către un specialist- auditorul energetic în urma unei analize termice şi energetice- audit energetic.

Certificat energetic

    De ce este nevoie și la ce folosește certificatul energetic ?

    După cum se observă în ultima perioadă, sensul în care se modifică prețul combustibililor este unul singur: crescător. Și dau dreptate tuturor celor care spun că aceasta se face nejustificat și că cei mai afectați sunt cetățenii. Într-adevăr, la prima vedere pentru cel care solicită un certificat energetic este o cheltuială, însă rolul certificatului este de a motiva pe cel care construiește, folosește, închiriază o locuință sau un alt spațiu încălzit să ia cât mai multe măsuri de economisire a energiei. Primul efect este, bineînțeles, că vei da mai puțini bani pentru plata energiei consumate, sub orice formă ar fi ea.

    Așadar cheltuiala se transformă de fapt într-o investiție.

De fapt cea mai ieftină energie este cea pe care o economisești. În afara documentului propriu-zis, proprietarul spațiului va primi și recomandări care îl vor ajuta să ia cele mai bune decizii în privința creșterii eficienței energetice a locuinței.

    Pe parcursul certificării energetice nu ezitați să solicitați cât mai multe informații auditorului energetic care vă expertizează proprietatea. Veți constata că multe din recomandări vă sunt la îndemână și nu sunt costisitoare. Pentru altele sunt necesare investiții, iar după ce veți ajunge la concluzia că prin acestea se va mări confortul locuinței dvs,. cu siguranță că veți fi interesați să le faceți.

    Sunt convins că cei care vor să construiască, să cumpere sau să închirieze orice fel de spațiu încălzit sunt interesați de felul în care se prezintă construcția, dar la fel pot spune și despre cei care vând că doresc șă primească un preț mai bun pentru un spațiu în care se consumă mai puțină energie.

    Persoana care îi poate ajuta pe ambii trebuie să fie un specialist independent, neutru și care să nu fie implicat în nici un fel în tranzacție. Acea persoană este auditorul energetic.

 

    Rusu Valentin - auditor energetic Tel: 0741.062.300 

Acasa

  • Termografia
    Termografia

    Inregistrarea radiatiilor infrarosii si vizualizarea distributiei de temperatura pe suprafetele observate.

  • Reabilitari
    Reabilitari

    Izolarea fatadelor/peretilor exteriori ale/ai unei cladiri este o solutie, reducând substantial pierderile de căldură şi conferindu-i cladirii un aspect nou.

  • Metodologie
    Metodologie

    Identificarea principalelor caracteristici termice şi energetice ale construcţiei.

  • Mediul interior
    Mediul interior

    Noţiunea de confort termic care da măsura calităţi.

  • RSVTI
    RSVTI

    Domenii ce sunt in atentia supravegherii si verificarii tehnice

  • Certificatul de performanta energetica
    Certificatul de performanta energetica

    Performanta energetica a cladirii prin compararea acesteia cu cladirea de referinta stabilita prin metodologie.

  • Audit energetic
    Audit energetic

    Solutia de reabilitare termica a cladirii se stabileste in urma auditului energetic, concretizata printr-un raport avand diverse variante.

Apeleaza

Facebook

Trimite Email