Certificat energetic pentru cladiri

tel 0741 062 300

Certificat

Certificat energetic

    De ce este nevoie și la ce folosește certificatul energetic ?

    După cum se observă în ultima perioadă, sensul în care se modifică prețul combustibililor este unul singur: crescător. Și dau dreptate tuturor celor care spun că aceasta se face nejustificat și că cei mai afectați sunt cetățenii. Într-adevăr, la prima vedere pentru cel care solicită un certificat energetic este o cheltuială, însă rolul certificatului este de a motiva pe cel care construiește, folosește, închiriază o locuință sau un alt spațiu încălzit să ia cât mai multe măsuri de economisire a energiei. Primul efect este, bineînțeles, că vei da mai puțini bani pentru plata energiei consumate, sub orice formă ar fi ea.

    Așadar cheltuiala se transformă de fapt într-o investiție.

De fapt cea mai ieftină energie este cea pe care o economisești. În afara documentului propriu-zis, proprietarul spațiului va primi și recomandări care îl vor ajuta să ia cele mai bune decizii în privința creșterii eficienței energetice a locuinței.

    Pe parcursul certificării energetice nu ezitați să solicitați cât mai multe informații auditorului energetic care vă expertizează proprietatea. Veți constata că multe din recomandări vă sunt la îndemână și nu sunt costisitoare. Pentru altele sunt necesare investiții, iar după ce veți ajunge la concluzia că prin acestea se va mări confortul locuinței dvs,. cu siguranță că veți fi interesați să le faceți.

    Sunt convins că cei care vor să construiască, să cumpere sau să închirieze orice fel de spațiu încălzit sunt interesați de felul în care se prezintă construcția, dar la fel pot spune și despre cei care vând că doresc șă primească un preț mai bun pentru un spațiu în care se consumă mai puțină energie.

    Persoana care îi poate ajuta pe ambii trebuie să fie un specialist independent, neutru și care să nu fie implicat în nici un fel în tranzacție. Acea persoană este auditorul energetic.

 

    Rusu Valentin - auditor energetic Tel: 0741.062.300 

Acasa

  • Termografia
    Termografia

    Inregistrarea radiatiilor infrarosii si vizualizarea distributiei de temperatura pe suprafetele observate.

  • Reabilitari
    Reabilitari

    Izolarea fatadelor/peretilor exteriori ale/ai unei cladiri este o solutie, reducând substantial pierderile de căldură şi conferindu-i cladirii un aspect nou.

  • Metodologie
    Metodologie

    Identificarea principalelor caracteristici termice şi energetice ale construcţiei.

  • Mediul interior
    Mediul interior

    Noţiunea de confort termic care da măsura calităţi.

  • RSVTI
    RSVTI

    Domenii ce sunt in atentia supravegherii si verificarii tehnice

  • Certificatul de performanta energetica
    Certificatul de performanta energetica

    Performanta energetica a cladirii prin compararea acesteia cu cladirea de referinta stabilita prin metodologie.

  • Audit energetic
    Audit energetic

    Solutia de reabilitare termica a cladirii se stabileste in urma auditului energetic, concretizata printr-un raport avand diverse variante.

Apeleaza

Facebook

Trimite Email